Descriere
Fulgii de ovăz sunt realizați din cereale integrale, având o valoare nutritivă deosebită și beneficii pe măsură. Sunt 100% naturali, fiind obținuți la temperaturi care nu afectează compoziția inițială a bobului de ovăz. Bogați în carbohidrați complecși cu asimilare lentă, fibre, vitamine B, mangan, fosfor, magneziu și alte minerale. Conferă sațietate și un tonus bun organismului, susțin sănătatea tractului digestiv. Fulgii de ovăz cu lapte sau cu iaurt, fructe uscate și nuci, alcătuiesc un mic dejun savuros. Sunt ideali pentru a prepara porridge, biscuiți, brioșe și prăjturi. Pot fi adăugați și în diferite mâncăruri: în supe, chiftele, ardei umpluți, sarmale etc.
Beneficii
- Reprezintă o sursă nutritivă complexă, bogată în carbohidrați, fibre, vitamine și minerale, conferă nu doar sațietate, ci și energie pentru întreaga zi;
- Sunt o soluție rapidă și sănătoasă pentru micul dejun sau pentru gustările din timpul zilei;
- Sunt un ingredient versatil într-o mulțime de rețete;
- Adecvați atât în alimentația adulților, cât și a copiilor;
- Indicați pentru persoanele convalescente, fiind hrănitori, ușor asimilabili și digerabili.
Cum să folosiți
La micul dejun , ca gustare sau masă principală, versatilii fulgi de ovăz se pretează la o mulțime de combinații alimentare.
Poți obține un porridge rapid și delicios înmuind fulgii de ovăz cu apă sau cu lapte (inclusiv lapte vegetal, precum cel de migdale sau de cocos) sau cu iaurt, după care poți adăuga un vârf de scorțișoară, miere sau alt îndulcitor. Poți combina porridge-ul cu fructe (măr, banane sau fructe de pădure), cu semințe sau cu fructe uscate.
Cu cât fulgii sunt mai fini, cu atât se dizolvă mai repede în lichidul preferat. Fulgii extrafini se înmoaie în câteva minute în lichidele la temperatura camerei și instant în lichidele fierbinți.
Poți încerca diverse rețete, de la fursecuri din fulgi de ovăz și stafide, la brioșe, biscuiți, prăjituri, batoane de cereale, granola, clătite. Poți adăuga fulgi de ovăz și în compoziția pentru pâine.
Contraindicații și atenționări
Consumat în cantități obișnuite, ovăzul nu este toxic și nu prezintă afecte adeverse. Cu toate acestea, există posibilitatea ca el să nu fie bine tolerat de către cei care suferă de alergie la ovăz, de intoleranță la nichel sau la alți compuși ai săi.
Consumul excesiv de ovăz poate provoca: disconfort stomacal sau abdominal, flatulență, creșterea peristaltismului.
Valorile nutriționale ale fulgilor de ovăz
- Valoare energetică 1619 kJ/ 387 kcal;
- Grăsimi 7,4 g (din care acizi grași saturați 1,27 g);
- Glucide 70,6 g (din care zaharuri 1,3 g);
- Proteine 9,3 g;
- Sare 0,1 g;
Câte calorii au fulgii de ovăz
100 g fulgi de ovăz conțin aproximativ 380 kcal. Din acest motiv, se recomandă a fi incluși în prima masă a zilei, la micul dejun, pentru a beneficia de toată energia necesară desfășurării activităților din rutina de dimineață.
Datorită conținutului bogat în beta-glucan (fibră care reduce apetitul, poftele alimentare și conferă senzația sațietății), ovăzul este indicat și în cazul dietelor pentru slăbit. Întrucât induce sațietate, aceasta va conduce la reducerea cantității de calorii consumate pe parcursul zilei.